Romița Mălina Constantin
numai după o vreme
liniştea îşi lipeşte obrazul
de umerii celui condamnat
să-şi spele masca în coniacul
unde şi-a aruncat scrumul o femeie frumoasă
el vede o lume înţepată la deget
care scrie afişe pentru orbi
abia atuncinumai după beţia celor preschimbaţi în pietre
ploua peste soare şi pielea mea devine vineţie
aşa cum nu a fost niciodată
în multe seri la rând
dorinţa mea îmi vorbeşte
am auzit că a purtat pantaloni scurţi
şi a privit în oglinda strângând pumnul
precis s-a gândit
că viaţa e un muzeu prin care treci fără să atingi exponatele
ai auzit
au bătut clopotele şi ei s-au adunat
în aşteptarea ultimului fum
şi a unei înghiţituri din pahar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu